Aceeasi

Nu credeam ca poate exista asa ceva in realitate.
Spuneam ca suntem diferiti si nu voi infirma niciodata acest fapt. Insa, suntem acelasi om. Acelasi om care spera la tot si vrea ceva mai bun. Suntem aceeasi persoana in corpuri diferite. Este o dualitate rara si un lucru de neinteles. Nu mai incercam sa ne completam. Ar fi de prisos, cand suntem aceeasi faptura diferentiata prin codul genetic. Nimic nu pare la fel, insa totul este identic. Este o structura complexa a aceleiasi molecule divizata in doua. Ea chiar daca nu mai arata la fel, va avea aceleasi proprietati, aceleasi trairi si va simti schimbarile cu aceeasi intensitate.

Esti prins in vartejul suferintei tale si tragi puternic aer in piept, pentru a te scufunda din nou. Pentru a te scufunda, intr-o apa pura si limpede. Se va auzi atunci sunetul spart si gol al picaturii de apa, ce cade de la inaltime. Se va simti in aer mirosul crud, laptos, al sufletului meu.
Am incercat mereu sa iubesc, ca si cand iubirea s-ar face apa si s-ar scurge prin toti porii.
Am crezut de nebun. A fost ca si cum m-as arunca de pe un zid imens. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la baza lui. Apoi, te va cuprinde treptat un somn adanc. Te vei trezi intr-un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi ziua urmatoare si urmatoarele zile, pana la infinit. Insa, soarele diminetii nu-ti va da timp. Va sterge rapid si nemilos amintirea singurului lucru care face parte din tot ce a fost: visul.