Destinul fiecaruia l-am lasat in strada. Sta in mijlocul strazii, incapabil sa traverseze. Un batranel cu mintea inca tanara pe care l-a parasit vlaga. Destinul nostru a ramas in mijlocul strazii. Un copil pe care noi nu-l mai tinem de mana, caruia nu-i mai ciupim obrajii dolofani, pe care nu-l mai rasfatam cu orele tarzii petrecute in prezenta celor mari. Un singur amanunt ne-a scapat: acolo, in mijlocul strazii, el sta abandonat si prea ingrozit ca sa poata traversa. Ar putea sa incurce circulatia in asa fel incat alte destine sa ajunga in aceeasi situatie, generand un ambuteiaj oribil! Ar fi fost poate, de datoria amandurora, inainte sa imbratisam destine paralele. Din spirit civic sau, poate, din respect pentru trafic si destinele altora, din consideratie pentru noi insine si pentru acel ceva ce ne-a facut in trecut sa fim diferiti.
In disperarea hormonilor masculini se nasc greseli verbale sau comportamentale, ce sunt adesea regretate si aproape niciodata uitate. Aceasta disperare a adus din nou in discutie notiunea de paralelism. Cautand cu grija prin labirintul sufletului si al mintii am gasit solutia dedublarii ca forma de lupta. M-am impartit ad-hoc in doi indivizi, creand un alter ego imbatabil. Unul statea constient si pragmatic, care se pregatea sa sara cu un zambet inghetat pe buze si care stia ca trebuie sa mai ia cu el un idiot indragostit de viata in ultimul moment , iar celalalt era visator si ganditor la tot ce nu putea face si isi dorea. Primul ii vindea celui de-al doilea iluzia implinirii in ultimul zbor alaturi de o Ea fabricata de cerintele societatii stricate. Celalalt nu voia inca sa abandoneze imaginea femeii care l-ar fi putut salva, desi stia ca ea se afla in aceeasi situatie.
Norii isi incetinisera mersul interesati parca de povestea simultana a doi oameni care vor zbura in infinit, tinandu-se de mainile care nu se vor fi atins niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu